3 LUCRURI CARE NE FAC SĂ NE „ARICIM” LA ÎNTÂLNIRILE FAMILIALE DE SĂRBĂTORI

Întâlnirile familiale sunt o bucurie, pentru că îți dă un sentiment de siguranță, de căldură, de protecție şi fericire. Oamenii se adună în sânul familiei pentru nevoia de apartenență şi nevoia de iubire.

În cadrul primei zile a minunatelor sarbători, când toți membrii familiei se reunesc este numai fericire şi bucurie. Dacă se întâmplă să nu vă fi văzut de ceva timp, îți vine pur şi simplu să nu le mai dai drumul din brațe, vrei să îi pupi pe fiecare în parte, vrei să le spui vorbe frumoase, vrei sa îi complimentezi, vrei să le dai cadourile ce le-ai pregătit cu mult drag dinainte, vrei să îi mângâi, vrei să îi simți şi nu în ultimul rând vrei să savurezi fiecare clipă petrecută împreună.

Este minunat când se adună toată familia în jurul mesei şi fiecare este atât de entuziasmat şi atât de fericit astfel încât nici nu mai contează cine şi ce spune. Toată lumea vorbeşte cu toată lumea, fiecare mai tare sau mai încet, care reuşeşte să ducă fraza până la capăt şi care nu din cauza diverselor întreruperi şi care din cauza excesului de zel sau a unui pahar în plus vrea să pună monopol pe toate discuțiile de la masa, dar surprinzător este faptul că nimeni nu este deranjat de acest lucru, ba chiar se amuză.

Este o întreagă forfotă la masa, fiecare laudă bucatele ce se află pe masa, fiecare mănâncă şi gesticulează, fiecare glumeşte şi fiecare este binedispus. Totul este bine şi frumos în prima zi, dar ce se întâmplă oare din a doua zi? Nu mai sunt oare aceeaşi oameni de la masa? Nu mai sunt oare aceeaşi oameni plini de entuziasm si de buna dispoziție? Nu mai sunt oare aceeaşi oameni plini de nevoia de a dărui şi a primi iubire? Ei bine, sunt aceeaşi oameni ca şi în ziua precedentă, doar că ceva straniu se întâmplă.

Este foarte interesant de analizat cum după ce trece acel entuziasm de la început pe care fiecare îl are, intervin lucrurile luate personal, intervin cuvintele cu subînțeles, intervine mândria, intervin controversele, intervine duelul, intervine gtrandomania, intervine atacul la persoană şi multe altele.

In cele ce urmează, vreau să îți prezint 3 lucruri care ne fac să ne „aricim” la întâlnirile familiale de sărbători:

  1. Întrebările indiscrete

 Tu când te căsătoreşti? Când faceți şi voi un copil? Când aveți de gând să faceți al doilea copil? Ce salariu câştigi? Sunt sigură că ai auzit şi tu măcar o data una dintre aceaste întrebări. Eu personal m-am „aricit” o lungă perioadă de timp la întrebarea: „Auzi, dar tu când ai de gând să te măriți?”. Îmi aduc aminte că în trecut evitam pe cât puteam întâlnirile familiale doar doar să evit astfel de întrebări. Mă înfuriam, mă enervam şi pur şi simplu nu suportam să mă întrebe când mă căsătoresc, de parcă toată fericirea mea ținea de acest măritiş, de parcă întrega mea viață era de o tristețe incredibilă si trebuia să mă mărit pentru a scăpa de acea tristețe.

Nu înțelegeam de ce trebuie să te căsătoreşti? Nu înțelegeam de ce doar aşa societatea te acceptă mai bine? Nu înțelegeam de ce doar aşa erai considerat credibil şi serios în fața celorlalți? Nu înțelegeam de ce trebuie să te căsătoreşti ca să fii fericit? Erau multe lucruri ce nu le înțelegem în acea perioada, desigur că lucrurile s-au mai schimbat între timp, eu am învățat ce era de învățat şi acum am început să iau astfel de întrebări în glumă, să mă distrez pe seama întrebărilor şi să le iau ca atare.

Sunt diferite cauze pentru care o persoană nu se căsătoreşte şi sunt şi mai multe cauze pentru care un cuplu alege să nu aibă copii sau să se rezume la unul singur. De asemenea, salariul fiecăruia ar fi de dorit să rămână privat. Motivele sunt dintre cele mai diverse, unele țin de asumare, unele țin de “viață personală” altele tin de sănătate şi altele țin de: “fiecare lucru se întâmplă la momentul la care suntem pregătiți”.

Astfel de întrebări te scot literalmente din sărite dacă nu te-ai pus la punct cu anumite lucruri şi nu ți-ai rezolvat tu conflictele tale interioare. Ca aceste lucruri să nu te afecteze este necesar să fii tu în armonie cu tine, să te cunoşti foarte bine şi să îți asumi cine eşti. Când intervin astfel de situații ia totul în gumă şi amuză-te pe seama acestor discuții, dar fii sincer cu tine şi cu ceilalți.

  2. Programul dezorganizat

 Sunteți cu toții şi imediat după prima zi în care ați stat probabil la masa, ați mâncat, băut şi petrecut, urmează o perioadă în care vreți să faceți diverse activități.

Dar ce se întâmplă când fiecare vine cu propriile activități, adică: unul vrea să meargă la spa, altul vrea să se plimbe în natură, altul să viziteze un muzeu şi aşa mai departe. Şi dacă mai pui că fiecare vine cu propriile argumete, cu propriile dorințe, cu propriile lamentări şi cu propriile necesități, este clar că trebuie luată o măsură. De aici intervin tot felul de ciocniri, competiții, orgolii şi câte şi mai câte.  

Pentru ca lucrurile să nu ajungă în acest punct este necesar ca dinainte de a vă întâlni să stabiliți un program în aşa fel încât să fie mulțumitor pentru toată lumea şi în felul acesta să evitați discuțiile inutile care intervin de sărbători pe baza acestui subiect şi care pot degenera oricând.

  3. Critica şi lucrurile negative din trecut

 Statisticile spun că de sărbători suntem mai sensibili, suntem mai vulnerabili şi suntem mai predispuşi să aruncăm cu vorbe putin mai tăioase.

Critica este una dintre cele mai nocive comportamente. Ea te secătuieşte de orice energie, te vulnerabilizează, îți afectează stima şi încrederea în tine. Critica îți lasă urme de tristețe, neîncredere, îndoială şi resentimente. Facem de multe ori greşeala să spunem că criticăm constructiv, dar este important să reținem că nici o critică nu este constructivă, ea este doar distructivă, ne distruge sufletul.

Pentru că suntem mai emoționali de sărbători, avem tendința să ne aducem aminte şi lucrurile mai puțin placute ce s-au întâmplat în cadrul familiei şi să le reproşăm celor dragi cele întâmplate în trecut.

Este necesar să reținem că nu ne ajută cu nimic să trăim în trecut, nu se mai poate face nimic în ceea ce priveşte trecutul şi nu mai putem schimba nimic din trecut. De ce să ne irosim energia pe ceva ce nu mai poat fi schimbat?

Ceea ce s-a întămplat în trecut, tot ce s-a spus în trecut şi tot ce s-a făcut în trecut, toate aceste lucruri au fost realizate cu mintea de atunci, cu cunoştințele pe care le-am avut atunci, şi cu tot bagajul emotional şi mental din acea perioadă. Cu siguranță că dacă am fi avut mintea de acum am fi procedat total diferit, dar vorbim de trecut şi trecutul nu mai poate fi schimbat. Deci, este necesar să ne împăcăm cu aceasă idee, să ne iertăm şi să iertăm la rândul nostru pentru că atât am putut face cu cunoştințele ce le-am avut la vremea respectivă.

Îmi doresc să țineți cont de toate aceste lucruri pentru a vă face viața mai frumoasă şi mai bună.

Sărbătorile sunt un prilej de bucurie, de regăsire, de linişte, de împăcare şi de iubire. Şi aşa avem extrem de puțin timp la dispoziție pentru a petrece cu familia, pentru a ne regăsi şi pentru a ne reconecta, de ce să irosim prețiosul timp pe dezacorduri inutile?

Viața alături de familie este minunată, pentru că familia îți oferă ceea ce nimeni vreodată nu îti va poate oferi. Şi nu uitați: fiecare familie este unică în felul ei, fiecare familie are câțiva membri „săriți puțin din bandă”, fiecare familie are cumpenele ei şi fiecare familie înseamnă iubire.

Sunt curioasă să ştiu care sunt lucrurile care te fac pe tine să te „ariceşti” la întâlnirile familiale de sărbători?

Distribuie pe Facebook